Pff

Experimentez niste chestii mai nou peste care am crezut ca trecusem. Se pare ca nu. Sunt din nou in the dark hoping to get out. Se pare ca tre sa mai invat niste chestiuni.

Dar ce? Pentru asta imi rezerv timp, ceea ce pare atat de dificil in ultima vreme. Tre sa transmutez niste chestiuni dark in lumina. Usor de zis, greu de facut…

Pare-se ca intunericul asta a inceput sa apara mai mult de cand incepu anul asta nou. Nu ma asteptam, m-a luat pe nepregatite. Nu-i nimic, trebuie doar sa-mi aduc aduc aminte cum sa fac asta. Si in alta ordine de idei, nici nu prea am chef de astfel de indeletniciri.

Speram si chiar crezusem ca intunericul fugise nene anul trecut. Dar spre mirarea si neasteptarea mea aparu nenica iar acusi de curand in niste circumstante care nu aveai cum sa te astepti. Dar nu-i nimic.

Been there, done that. Doar ca nu ma mai asteptam la asta again. Si uite asa, ma storc iar de puteri si de resurse sa fac fata la toate cele aparute.

Wtf? Intuneric iar? Ce e cu astia? Pana cand fratica? Let it go…

Fusei prin alte taramuri cu alte energii si uite asa am uitat ce e pe aici. A trebuit doar sa ma intorc sa simt iar the dark shit here. D-aia probabil tre sa fiu aici fizic…Pare-se ca e intuneric pe acilea pe la noi si astia ca mine tre sa fie prezenti sa rezolve treaba asta.

So what? Aia e. Numai ca a venit asa brusc si la nivel personal. Cu forta. Vrei, nu vrei, ia de aici intuneric si fa ceva cu el ca eu nu ma mai descurc. Fa tu ca te vad mai descurcareata.

Si zisei bine. Am vrut sau nu, l-am primit. Caci venit cu forta sau nu, a ajuns la mine dintr-un motiv. Si uite asa, ma gasesc iar singura incercand sa transform intuneric in lumina. De la nivelul inimii. Ceea e ce greu. Dar nu-i nimic.

E in mine ceva care vrea sa fuga. Si fuge. Nu se incurca. Dar e intunericul care striga dupa ajutor. Si eu uite ca il aud. Cu inima. Si percutez. Si ma conformez. Pana cand?

Dar de ce? Care e treaba cu mine de dau again and again peste intuneric la nivel de inima? Ce e cu mine si in mine? Ceva intuneric nerezolvat? Caci altfel nu se explica. Bine, intelesei. Inima nene. Cu ea e treaba nerezolvata. Mai e ceva intuneric acolo. Am crezut sincer atunci cand s-a expansionat ca intunericul a disparut. Caci m-a durut fizic efectiv.

Dar uite-te si tu. Sau poate inima mea e atat de bine incat in drumul ei deschide alte inimi? Si le doare si tipa dupa ajutor, ajutor pe care eu il aud. Si ce fac in situatia asta? Aud sau nu? Caci daca aud, mai doare. Dar face loc celuilalt pentru lumina. Si iar altruista din mine isi face aparitia ranjind.

Pff, Allah damn it. Let it go…si tot asa ma intreb pana cand fratica? Same old shit…E ca un tipar deja. Inimi zdrobite care tipa dupa ajutor. Si uite si eu pe acolo. Cum se intampla asta?

E ca si cum pe undeva nu mai simt nimic. Numb i say. Sunt doar un observator care remarca inimi urland si le sare in ajutor. Dar de ce fac asta? De ce nu pot trece pe langa zdrobitele astea fara sa le bag in seama? Ce ma atinge?

Pff, tough job i say. Si tocmai cand crezusem ca depasisem faza asta. Mda, am depasit asta cu o inima. Dar aparu alta intre timp care m-a luat pe nepregatite. Care e treaba cu mine de tot apar astea in jurul meu?

Nici macar nu ma mai intereseaza. As dormi cateva luni degeaba asa. M-as culca si nu m-as mai trezi. Numb i say. Ma duc nenica in cealalta lume din vis unde sunt tot eu, dar in alte filme. Ceea ce e o eliberare.

Timpul nu mai e. E doar acum. Acum. Si atat. Si fa fata la asta. Ar fi ok, daca nu ar mai aparea inimioarele astea ranite. Brusc si neasteptat. De unde nici nu te astepti.

Si iar pff…Si vine intrebarea acum. Da’ inima mea nene? Cine se ocupa de ea? Caci toate inimile astea frante vin si doar iau. Nu dau nimic. Cum fac eu fata la asta? Pot? Sunt in stare? Pana cand?

Till we meet again…hopefully with a full heart…again. And again.

Non-ordinary reason

A man comes to a psychiatrist in behalf of his brother who suffers the affliction of believing he is a chicken, and behaving accordingly.

“It’s terrible to see, Doctor. The way he goes around clucking and scratching. The family is going through hell with this. What can you do? Can psychiatry help my brother?”

The doctor responds that certainly it can. “Even in advanced delusions like this, therapy can often bring the patient back to reality,” the doctor assures him. “I am willing to work with your brother, to do whatever it takes. It will be a long haul, though.”

Assuming that the man is encouraged, the psychiatrist consults his agenda. “When can you bring your brother in for the first session?” he asks.

Suddenly the man furrows his brow. “Sorry, Doc. I’d like to, but I can’t do that. I really can’t. We need the eggs.”

silenzio stampa

Intermission

Nu stie Fondanta ce se intampla in ultima vreme, daca vina ii apartine sau vine de undeva din univers, dar de ceva vreme e agresiva. Nu se stie de ce. Inca.

Fondanta parca nu mai are rabdare. Rabdare pentru ce? Nu-si mai bate capul cu atitudini si comportamente. Pur si simplu. Si pare agresiva. Sau ma rog, asa e perceputa.

Parca nu mai poate sa se exprime. Parca nu isi mai gaseste cuvintele. Parca nu mai merita. Chiar si acum cand scrie, cu ceva dificultate reuseste sa-si formeze frazele. Si sa-si aranjeze gandurile. Dubios I say.

Vroia ea Fondanta sa transmita ceva cu postul asta, dar se pare ca intre timp gandurile au fugit. Unde? Treaba lor.

A trecut cu bine si peste Siberia si acum s-a teleportat direct in primavara. Cred ca gandurile Fondantei au ramas in Siberia ingropate bine in zapada.

Cam difuza Fondanta de ceva vreme, dar ce e mai interesant este faptul ca azi-noapte a visat niste tarte. Le punea cineva pe o tava si le baga la cuptor. Un flash dintr-un vis. Si azi, ghici ce? A fost cautata de Ciclama care vroia sa-i daruiasca, binenteles, o tarta pe care a facut-o ea. Hm.

Fondanta stia ea de cu noapte, pare-se. Ciclama nu se poate ascunde. Pentru Fondanta ea e transparenta. Si reciproc. Good.

Ceva se intampla sau mai degraba ceva nu se intampla. Parca sta ceva in aer gata sa explodeze.

Zilele intunericului au trecut. Vine echinoctiul de primavara si cu asta basta. Cica de acum e adevaratul inceput de an. Si tind sa cred asta.

Am mai scris asta prin februarie, stiu, dar am acelasi feeling. Si cu riscul ca ma repet, zic ca ceva e pe vine. Sa vedem, sa vedem, ce-o sa iasaaaaa.

Atat. Ioc inspiratie.

Naughty gorilla

Am visat o gorila. O gorila mare care statea pe ciment intinsa. Si imi arata degetul…Mie nu mi-a fost teama de ea si am vrut sa trec pe langa ea pur si simplu, dar eram cu cineva in vis care se temea de gorila obraznica.

Ce facea ea acolo, jos, pe ciment, nu pot sa stiu. Avea o pozitie foarte relaxata, ca si cum era in vacanta. Statea la soare. Posibil.

Mie mi-a placut de ea, mai ales ca ne arata degetul. Am simtit ca nu am de ce sa-mi fie teama de ea. Absolut deloc. Era nazdravana, nu avea de gand sa ne faca nimic rau.

Dupa care eram in tramvai si eu povesteam despre gorila. Cuiva. Dar eram intrerupta si asta m-a trezit.

Pot sa fac in asa fel incat sa ma mai intalnesc cu gorila asta iarasi in vis? Dar de data asta as vrea sa fim doar noi, fara alte personaje fricoase.

Ce-i cu visele astea? O gorila intinsa pe ciment. Asta e noua. Am mai avut un vis acum ceva vreme cu un tigru. Si o pisica. Si mie imi era teama ca nu care cumva sa sara la ochii tigrului. Si feream tigrul. Pentru ca daca pisica nu era cuminte, tigrul nu statea la discutii. Stiam eu sigur. Era tigrul meu.

In schimb, gorila asta nu era a mea. Si nu mie imi arata degetul. Ci personajului cu care eram. Pe mine m-a amuzat teribil gestul ei. M-as fi dus pana la ea s-o intreb de unde pana unde obraznicia asta.

Til we meet again…

Eu cu cine votez?

Azi fusei din nou la vot. Nu prea am avut tragere de inima si nici macar un chef, dar pana la urma m-am urnit din luxosul apartament si am plecat cu Furia Neagra la vot.

Binenteles ca l-am nimerit pe omul care se misca cel mai incet dintre toti de acolo de la votare. La un moment dat, vroia sa ia pe altcineva care venise dupa mine, dar am anuntat cu umilinta ca m-am plictisit.

Mi-a dat stampila si de data asta am mai intins-o eu un pic in tusiera, caci eu cand votez, votez nene. Nu ma incurc. Votez apasat.

Am intrat dupa perdeaua albastra si i-am votat pe amandoi. De data asta aveam cu ce. Tus i mean.

Si am plecat.

Praf in ochi

De curand, imi parvin tot felul de amenintari. Acum 2 zile unul ma ameninta pe mess ca imi face o pizda pe fata (scuze de limbaj, dar exact asa s-a exprimat). Sa inteleg ca vrea sa ma taie pe fata, nu? Vorbea la plural. Cica voua…care voua? Nu cunosc id-ul. M-am gandit ca poate a gresit. Am incercat sa-l informez ca poate a gresit persoana avand in vedere ca eu nu stiam cine este, dar mi-a replicat ca el nu sta la cafele? Wtf?

In seara asta, un proprietar de ghereta, cum el insusi s-a declarat, m-a amenintat ca daca mai parchez unde parchez de mai bine de un an in functie de faptul daca gasesc loc sau nu, imi taie cauciurile. Pot sa-i dau si eu foc la ghereta? Ca arde bine cu siguranta, caci are o ghereta cu carti, manuale mai exact.

M-a facut disperata, el impreuna cu o tiganca adunata ad-hoc la discutie. Tot eu eram disperata. Ce-i cu astia? A zis ca am voie doar noaptea sa parchez acolo. Ziua nu, caci il deranjeaza pe el. Cu ce? O sa fac o poza ca se sa vada exact ca nu incurc pe nimeni cu nimic.

Probabil ca nu ii merg vanzarile si acum cauta tot felul de tapi ispasitori pentru incasarile lui minore. Asta trebuie sa fie de vina ca a parcat aseara aici si uite, nu mai cumpara lumea. O sa-i sparg rotile.

Degeaba am incercat sa-i explic ca locul respectiv este pentru mine ultima solutie. Folosesc acel loc doar atunci cand nu am efectiv nici un loc liber. The last resort.

L-am rugat sa se uite sa vada si singurel ca nu am unde. Mi-a sugerat locul din fata unei farmacii. In fata usii.

Este pentru prima oara de cand stau aici cand am probleme cu cineva cu locul de parcare. Chiar m-am bucurat acum ceva vreme ca lumea e altfel aici fata de lumea din fosta locatie.

A trebuit sa vina asta cu ghereta lui cu manuale…Daca imi sparge rotile, eu ii dau foc la ghereta. Sa vanda praf, daca tot e praf. Fac si poze. Am cu ce. Ca nu beau.

Si dupa aia…let it go…

Vand datorii

Da. Gata, le vand. Nu mai stau la discutii. Si nici nu o sa-mi para rau dupa ele. Dara sa incepem. Datorii purtate doar o data, in stare perfecta de functionare. Poate un pic prafuite, dar le curat eu inainte de a le instraina.

Nu au fost spalate niciodata. Functioneaza impecabil. De ce le vand? Pai, m-am cam saturat de ele, mai ales ca daca le port multa vreme dupa mine, incep sa ma stranga.

Anybody? Pretul este negociabil. Iei mai multe, mai scad din pret. Merge?

To banner or not to banner

Luxosul apartament al Fondantei se situeaza intr-o zona pe care specialistii o numesc centru. Este foarte spatios, se desfasoara pe 2 niveluri si vastitatea lui este cateodata coplesitoare. Este decorat conform ultimului trend in materie de design. Energia pozitiva pe care o degaja nu trece neobservata printre oamenii de bine ce pasesc, la inceput cu timiditate, in sanctuarul mult visat.

Aici, in acest spatiu, se intampla numai evenimente pline de savoare si timeless. Asta e catch-ul luxosului apartament. E timeless. Aici timpul nu exista. Dar exista mai multe dimensiuni. Atat paralele cat si superioare.

Fiind situat in centru, intra fara doar si poate, in categoria imobilelor ce isi abordeaza tot felul de reclame pe chip, poate poate sunt mai dragute. Nici o sansa.

Eh, astazi cum stateam eu si leneveam, extenuata dupa experienta cu spitalul si cu orele care nu exista, remarc niste mici maimute care, sigure pe ele, schimbau din nou fata luxosului imobil. Imi place mult expresia: ” luxosul apartament”.

Ies pe luxosul balcon, care de fapt este o terasa generoasa cu vegetatie plantata strategic in locurile special amenajate de catre specialistii peisagisti, sa vad mai bine banner-ul.

To banner or not to banner? Lumea zice ca daca pun astia banner, mai scad banii la intretinere. Ok, de acord, dar am mai avut un banner anul trecut si parca nu a fost nici o scadere. Sau cel putin asa mi se pare mie. Fondanta cateodata se afla intre dimensiuni si atunci e un pic mai greu pentru ea sa mai stie cu exactitate firul intamplarilor. Deh, mai mult plecata…

Cert este ca eu nu am nici o parere despre banner. Ma lasa rece. Nu stiu Fondanta. Nu-mi aduce nimic rau, dar parca nici nimic bun. Si atunci ce? Let it go?

Asta ca asta, dar cum ma uitam eu astazi curioasa sa vad la ce e reclama din dreptul luxosului apartament, vad cu stupoare…ghici ce?

Reclama la faimoasa mancare de cauciuc, Mc Donald’s . Un burger mare nene.

Let it go, let it go, let it go, let it go, let it go, let it go, let it go, let it go, let it go, let it go, let it go……………revin cand termin incantatia.

Spaga must, must die. Now.

Trezit la 6 dimineata. Suit in Furia Neagra. Ridicat una bucata persoana. Condus vertiginos catre un spital. Eh, stai asa. Nu chiar orice spital. Un spital numai pentru angajatii SRI. Zic: “Ia, care o fi treaba pe la astia?”

Ajungem acolo cu bine. Bucata de persoana avea nevoie de o operatie la ochi. Programare and shit.  Omul si-a facut treaba pe acolo, timp in care eu m-am scurs pe fotoliile din vinilin maro.

In timp ce eu asteptam cuminte cum se cuvine ca un sofer sa faca, au mai aparut tot felul de persoane. Cred ca se numesc pacienti. Doi dintre acesti pacienti de sex feminin, m-au interpelat cu o voce joasa, secretoasa de a trebuit sa-mi scot dopurile ca sa percep ce spun.

Ce spuneau? Ce ma intrebau? Ma intrebau, pe mine, ma repet, pe mine, cam cat se mai da la doctor?

Eu zic: “Ce sa se dea?” Pacientele evitau cuvantul spaga si deveneau si un pic iritate de faptul ca eu nu intelegeam. Pana la urma, stupid me, m-am prins.

Ma intrebau cam care mai e spaga la doctor in zilele noastre. Nu stiu de ce eu am parut persoana cea mai avizata care sa stie acest lucru.

Le zic: “Nimic. De ceva vreme nu se mai da nimic la doctor. Nu stiati?” Nu au parut convinse si am inceput o discutie prin care ele justificau de ce se da spaga.

Sunt foarte suparata. Mi se pare o ipocrizie maxima. Pe de o parte te plangi ca la doctor trebuie sa dai spagi iar pe de alta parte perpetuezi acest fapt.

Am stat 4 ore in mirificul spital din care la un moment dat a iesit nu stiu ce colonel intr-un Touareg. Masina de serviciu. Bossu’ cica.

Si inainte sa plec, un domn intre 2 varste indesa cu o miscare din care se citea vadit experienta, niste bani (oare cat?) in buzunarul unei doamne in uniforma rosie.

Spaga must die. Forever and ever. Oare numai romanii au chestia asta in sange? Ce am remarcat este faptul ca spaga este perpetuata numai de oameni de o anumita varsta. Asa au vazut, asa fac. Asa au crescut, asta dau mai departe. Au ramas undeva acolo in sinistru.

Mda, cica let it go…

Promit ca data viitoare cand mai vad asa ceva, ma bag si eu. Chiar si numai prin faptul ca ma apropii si ma uit la ei insistent. Si eventual ii intreb: “Ce faceti? Care e treaba? Cati bani, cati bani?”

Silence. I kill you.

Film

Eu de ceva vreme nu votez. Stiu, nu e in regula. E chiar rau. Si uite asa, stiind aceasta notiune, am reusit ceva vreme s-o ignor. Dar cum toate au un sfarsit, am decis ca anul acesta sa ma duc la vot. In drum spre locatia respectiva, conducand Furia Neagra, am avut parte de un film. Sau ma rog, de un scenariu.

In film se facea ca eu intram in sectia de votare. Ma legitimam, imi luam buletinele, 3 la numar, si o luam catinel catre perdeaua albastra ce creeaza o atmosfera super intima. Acolo, eu intram cu putina emotie vadita. Si incepeam sa stampilez. Mult. Peste tot. Unde trebuia si unde nu trebuia. Sunetul stampilei pe lemn se auzea destul de strident si repetativ.

Lumea din afara perdelei albastre intime a sesizat zgomotul stampilei apasate, chinuite. Ies din intimitatea mea creata clar de niste designeri de talie mondiala si ma indrept catre urne sub privirile curioase ale potarnichilor.

In fata urnelor emotia mea clar capata proportii. Faceam ceva maret. Nu e dubiu aici. Pun fiecare bilet la locul lui fiind foarte atenta sa nu care cumva sa gresesc oalele. Toate privirile sunt in continuare atintite spre mine. Termin de aruncat hartiile, imi fac cruce si spun “Doamne ajuta!” Si plec.

Am votat 4 presedinti. Si la celelalte, am fost indecisa. Si da si nu.

Normal ca am fost indecisa. De o luna de zile reptilienii au decis ca eu sa nu mai am acces la tv. Cred ca vor ca eu sa le mai dau niste bani. Silence. I kill you. Nimic nu e intamplator.

Deci cum as fi putut eu sa stiu cu cine sa votez? Nu am urmarit nici o discutie mincinoasa. Nu am stiut cine candideaza. Ma rog, stiam de Basescu pentru ca in fata ferestrei mele, pe strada, au abordat intr-o noapte niste afise electorale. Ahaaaa, sunt alegeri, am zis eu. Uite-l si pe Basescu.

Promit sa ma duc si a doua oara la vot. Ce nu stiu inca este faptul daca o sa votez sau o sa ma porcesc iar cu filme dubioase.

Timpul

Nu trece timpul mai repede? Sa fie asta o iluzie a mai multora si atat? Sau se aplica teoria care spune ca daca faci ce iti place, atunci timpul pare sa treaca mai repede. Si invers, daca faci ceea ce nu-ti place, ma rog, se stie teoria.

Posibil zic. Dar ce te faci atunci cand faci ceea ce nu-ti place si timpul tot pare sa treaca mai repede. Ce te faci atunci? Ce teorie mai apare?

Sau doar timpul chiar trece mai repede. Nu e o iluzie, nu e o parere. Este un fapt. Si stii. Simti oricum. Ce te faci atunci?

Ce sa te faci, let it go 🙂