Vampirismul energetic

Avem in jurul nostru un invelis energetic – aura – menit sa ne protejeze impotriva atacurilor energetice din afara. Un om calm, cu sufletul linistit si impacat, are un invelis energetic intact, sanatos, fara portiuni subrezite sau sparturi.

Cand sufletul este insa nelinistit, cand omul traieste in fiecare zi emotii negative – ura, furie, iritare, invidie (pizma despre care se vorbeste si in scrierile crestine) etc. – aura il slabeste, se subtiaza, apar fisuri care se largesc, deschizind acces vampirilor energetici, ca si bolilor si nenorocirilor de tot felul.

La fel cum scoarta copacului trebuie sa ramina intacta pentru aferi copacul de fel si chip de paraziti, tot asa si aura noastra este menita sa ne protejeze, sa ne apere.

De aceea, este indicat sa eliberam emotiile negative, sa ne pastram calmul si ne vom mentine aura intacta, ferind-o de fisuri, ceea ce ne va face intangibili la atacurile din afara.

Vampirismul energetic este o ocupatie nu tocmai inofensiva. Vampirismul inseamna nu doar furtul unei anumite cantitati de energie, incalcarea invelisului campului si crearea conditiilor pentru pierderile ulterioare de energie, dar si prejudicierea structurii fine a campului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sanatatii, psihicului.

Dupa un furt masiv de energie apar devieri psihice. Omului care incepe sa se foloseasca de energia altuia i se inchid canalele de comunicare cu Universul iar el este nevoit sa ia din ce in ce mai multa energie. Astfel pot aparea boli grave si chiar moartea.

Inceputul acestui proces sta in egoismul exacerbat manifestat in ganduri, emotii sau fapte, in neintelegerea unitatii lumii. Aceasta blocheaza canalele de legatura cu cosmosul si provoaca o cadere energetica. Acest proces e greu de oprit.

El condamna copiii “vampirului” la niste boli grave intrucat acestia se nasc cu canalele de legatura cu Universul inchise si atunci fie ca sunt supusi vampirismului fie ei insisi vor deveni vampiri energeticisi vor continua ruinarea propriului suflet.

Cum procedeaza oamenii care au nevoie de energie? Ei infurie, chinuie victima, cauta diferite mijloace de a subjuga omul pentru ca a lua de la unul egal tie e complicat. E mai usor sa iei de la acela pe care l-ai subjugat.

De ce devine omul sadic? Parintii sai au renegat comuniunea cu lumea, au renegat inaltele sentimente ceea ce a dus la inchiderea completa a canalelor care-I unea cu Universul. A inceput degradarea si destramarea structurilor campului.

Energia nu putea fi procurata din alta parte decat de la oameni.Daca este vorba de un copil, acesta incepe sa-si irite mama, s-o necajeasca. Ea incepe sa tipe in permanenta, se infurie si ii cedeaza energie.

Copilul isi bate joc de colegii de joaca, ii jigneste, chinuie animalele, rade si isi bate joc de cei varstnici in scopul obtinerii energiei. Prin urmare provocarea de chinuri fizice si spirituale unui alt om este una din formele de vampirism.

Putini cunosc cat de grava e pedeapsa subtila pentru vampirism si cat de putine sunt sansele de a iesi din aceasta situatie. Unul din mijloacele spirituale de aparare impotriva unui om certat cu regulile eticii, care incearca sa fure energie il constituie rugaciunea pentru ca aceasta constituie in acelasi timp si un ajutor pentru corectarea deformatiilor structurilor sale spirituale. “Rugati-va pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei ce va urasc.”

Solutia este sa evitati certaretii care nu-si pot exprima sentimentele negative decat in forma conflictuala; exista indivizi care au o mica disputa cu ridicat de voce cel putin 1/zi. Nu este normal!

Cum ii recunoastem:

– dupa gradul de epuizare pe care ni-l produc.
– nu ne aduc nimic, ne dau o stare proasta si ne pericliteaza echilibrul emotional.

O persoana care a fost victima unui vampir energetic, prezinta urmatoarele simptome:

  • oboseala acuta – in cazul unor atacuri repetate, starea de oboseala devine cronica iar persoana atacata simte nevoia unei odihne prelungite.
  • vlaguire – se simte o lipsa acuta de energie. Persoana in cauza devine vampir energetic involuntar.
  • nervozitate – stari de enervare fara motiv aparent.
  • dureri de cap (“deochi”)
  • ameteli
  • greturi
  • lipsa poftei de viata
  • pierdere temporara de memorie – acest simptom, apare intr-o faza mai avansata
  • in unele situatii – aritmie cardiaca

Profile vampirice:

Lamentosii cronici

Ne vampirizeaza deoarece cererea lor de afectiune este fara sfarsit si noi suntem incapabili sa o satisfacem sau sa o facem sa evolueze, in timp ce ei ne investesc cu rolul de SALVATOR – chiar daca nu avem nici capacitatea si nici dorinta.

Acesti eterni nemultumiti/vaicareti ne pun in situatia frustranta, de a rata oferirea unui sfat, deoarece in realitate ei nu sunt in starea de spirit pentru a ne primi sfatul, ei doar vor sa se descarce, sa ia energie…

Dependentii

Ei ne cer constant dovezi de dragoste, ne solicita pentru oricare mica decizie, agatandu-se de noi ca niste copii; ei ne pun in pozitia de parinti si ne pun pe umeri o responsabilitate coplesitoare. Cum vrem sa ne luam distanta, ne si invadeaza culpabilitatea.

Dependentii considera persoana de langa ei intregul lor univers si o epuizeaza cu solicitarile lor.

Hipersensibilii

Sensibilitatea lor exagerata ne obliga sa avem tot timpul grija: totul devine subiect de justificare, totul este susceptibil sa provoace o drama. Ne condamna la un self-control permanent – ce stres!

Conflictualii

Pentru ei rezolvarea problemelor trece prin agresivitate, ceea ce nu ii costa nimic, de vreme ce conflictul este modul lor specific de functionare, este starea lor de spirit.

Ei nu cunosc si nici nu inteleg existenta unei stari de pace. In schimb, acest tip de relatie este bogat in emotii pentru persoana agresata, care va iesi goala de aici!

Cei in afara legii, rebelii

Rolul lor si teritoriul lor nu sunt niciodata clar definite, ceea ce obliga la o renegociere nesfarsita.Cum regulile nu sunt stabilite odata pentru totdeauna, fiecare trece prea usor in terenul celuilalt.Ei nu functioneaza dupa regulile stabilite si tot ce fac considera ca este normal.

Solutii

Sa invatam sa punem limite, sa tragem granite, pentru a nu ne lasa vampirizati de catre celalalt. Astfel riscam sa ne supunem patologiei celuilalt si sa devenim victima sa si apoi sa ne afundam in agresivitate si ranchiuna.

Adeseori ii putem ajuta pe cei din jurul nostru, dar prea rar ii putem salva!

A lua rolul de salvator este mai degraba un semn al slabiciunii Ego-ului. Atunci cand ne creste nervozitatea, se impun doua intrebari:

– sunt eu oare persoana care trebuie sa se ocupe de aceste probleme?

– trebuie eu sa fiu persoana care ajuta sau eu trebuie sa-mi vad de
lectiile mele?

In oricare dintre cazuri, cel mai bun semnal de alarma sunt emotiile noastre: sentimentul de nefericire-frustrare este semnul ca trebuie sa punem stop!

Terapeutii, de obicei, recomanda ruperea totala si imediata (macar pentru un timp) a legaturii dintre cei doi. Si abia aici incepe problema. Cel care este vampir energetic va simti revolta donatorului de a-l alimenta.

Ruperea legaturilor patologice, dintre cei doi, provoaca automat dezechilibru la vampirul energetic, trezind protest activ energetic la el (sigur, depinde si de stadiul “bolii vampirice”).

Secretul eliminarii acestui comportament este sa invatam sa iubim si sa daruim mai mult decat sa asteptam de la altii; astfel vom primi o uriasa cantitate de energie din Univers.

Un vechi proverb spune:”Daruind vei dobandi”. Darul suprafiresc se reflecta asupra-ti, se intoarce la tine ca un bumerang, ca o raza de lumina proiectata de oglinda si te va implini. Vei fi fericit si implinit cu tine insuti si astfel pregatit sa daruiesti din nou.

Relatiile personale sunt pentru noi un set inepuizabil de teste si totodata profunde lectii de intelegere.

Poate ca nimic nu ne solicita mai mult generozitatea si intelepciunea ca o relatie  – amoroasa, profesionala, amicala, filiala – orice implica a fi fata-n-fata cu cineva.

Orice relatie personala ne atinge fiinta la toate nivelurile: fizic, emotional, mental, energetic, spiritual.Interactiunea la nivel energetic este rareori
constientizata.

Desi, in permanenta are loc un schimb de energie intre noi si cei din jurul nostru, ce poate lua forme cu atat mai dramatice cu cat suntem implicati mai profund intr-o relatie.

Dar un schimb masiv de energie se poate face si in intalniri absolut accidentale si de o durata extrem de scurta. Din pacate, cel mai adesea, nu in avantajul ambelor parti.

Arta de a relationa constructiv nu ne-a fost niciodata predata. Nimeni nu ne-a explicat ce se intampla cand doua fiinte umane intra in legatura, ce schimburi subtile se produc inainte de prima strangere de mana, inainte de primul zambet sau de prima privire incruntata. Inainte de orice, doi oameni stabilesc mai intai un contact energetic.

Chiar daca se afla la mare distanta, simplul gand indreptat catre o anumita persoana ne poate pune in legatura energetica cu ea.

Iar aceasta legatura, desi pare inefabila, lipsita de consistenta, creeaza sau intareste matricea unei posibile relatii. Prin canalele energetice avem posibilitatea  de a predetermina story-ul unei legaturi. Pentru ca in permanenta exista un circuit energetic intre noi si cei din jurul nostru, orice emotie, gest, cuvant, actiune sau atitudine se traduce in energie care vine spre noi si este emisa de noi.

Cand traim un disconfort pierdem energie, cand suntem multumiti castigam energie.

Cum pierdem energie in cazul unui conflict?

Intr-un conflict, nelinistea pe care o traim tulbura campul nostru energetic. In functie de natura conflictului (sentimental, competitie de valori, concurenta profesionala, confruntare temperamentala etc.) “ancorele” acestor tulburari se fixeaza in diverse zone ale acestui camp energetic.

In cazul in care conflictul este mentinut multa vreme, apare riscul materializarii unor boli, corpul nostru suferind un dezechilibru energetic cronic.

Sunt arhicunoscute cateva moduri de furt energetic, cel mai adesea hotii fiind persoanele apropiate: parinti, sefi, soti, etc. Furt de energie prin:

– critica: o resimtim ca invalidanta, negare a valorii noastre, respingere a identitatii sau a conditiei in care ne punem prin gesturile, cuvintele si atitudinile noastre ce sunt criticate – genereaza sentimente de rusine si regret ce saboteaza stima de sine.

– interdictia: atinge libertatea de expresie, ne limiteaza manifestarea, ne induce senzatia unui pericol asupra caruia n-am cazut de acord ca ar exista, neaga afirmarea libera a temperamentului, opreste libera initiativa

– interogarea: hartuieste printr-oinvestigatie indiscreta ce reclama  subordonare prin raspuns – orice intrebare induce presiunea raspunsului, creaza senzatia obligatiei de a satisface curiozitatea celuilalt pentru a beneficia de acceptarea persoanei

– indiferenta: ignorarea resprezinta un mod subtil de a lua energie prin crearea unei prezente “goale” pe care celalalt simte nevoia s-o umple aratand interes pentru starea persoanei ce joaca rolul dezinteresatului, al neparticipantului

– plangerea: creeaza presiunea salvarii, ascultarea fiind o buna forma de a oferi energie; poate sugera responsabilitatea sau obligatia ascultatorului de a sustine sau ajuta persoana ce se plange (vaicareala)

Cum ne putem apara de hotii de energie?

In primul rand sa nu devenim obiectul atitudinilor de mai sus. 

Sa devenim constienti ca toate certurile, necazurile si frustarile oamenilor au ca scop aprovizionarea cu energie.

Aceasta se petrece la nivel subtil, rareori fiind constienti cei implicati.

Intelegand natura profunda a acestor manifestari putem zambi cand se incearca antrenarea noastra in conflice, barfe, vaicareli, judecati, etc.

Persoanele din jurul nostru arareori constientizeaza ca prin comportamentul lor hartuie energetic pe cei de langa ei. Adeseori parintii dispun de energia copiilor lor fara sa vrea. Asta nu inseamna sa inceteze a-si mai corecta copilul cand acesta greseste. Ci doar sa invete s-o faca fara a induce copilului sentimente negative, sa o faca cu detasare, fara a manifesta suparare.

In relatia de dragoste adeseori cedam energie fara sa ne-o ceara nimeni. Nu este responsabil celalalt pentru faptul ca am pus la dispozitia sa o cantitate apreciabila din forta si vitalitatea noastra. Nici nu-si da seama, apoi, ca dispune de ea simtindu-se bine.

Este responsabilitatea noastra sa invatam sa ne mentinem integritatea energetica.

Cand ne pierdem tonusul fara ca cineva sa ne agreseze? De exemplu, atunci cand asteptam infrigurati si plini de griji ca partenerul sa vina acasa dupa cateva ore de intarziere. Orele de asteptare agitata ne-au consumat energia. Pe care vom incerca sa o recuperam. Cum? Prin metodele de mai sus: interogare, indiferenta, plangere, cearta.

Chiar daca suntem justificati in a cere explicatii este importanta atitudinea pe care o avem. Dar nu putem avea o atitudine constructiva daca in sufletul nostru ne simtim folositi, indepartati, ignorati, respinsi sau desconsiderati (si cum am putea sa ne simtim altfel cand ne-am obisnuit ca starea noastra de bine sa depinda de cantitatea de apreciere si atentie primite de la partener?).

Nimic mai fals si ca atare si starile de spirit care sunt traite de partenerii care au asteptari.Tonul ne va trada teama sau furia. Iar aceasta atitudine neconstructiva constituie la randul ei un atac energetic la adresa celuilalt, ea indicand modul in care operam in relatie, pozitia fata de partener la acel moment.

In mod normal, partenerul se va apara atacand la randul lui sau ignorandu-ne.Si totul a inceput… de la felul in care am interpretat intarzierea – traducand-o in atac la adresa noastra, desconsiderare, lipsa de iubire.

Noi proiectam asupra partenerilor de viata frustrarile noastre, lipsa de iubire de sine.Semnificatia pe care am dat-o gestului partenerului creeaza in mintea noastra un scenariu. Asteptarea infrigurata amplifica acest scenariu.

Si cum iubitii sunt legati prin fire invizibile, cel mai probabil partenerul va simti de pe drum tensiunea care s-a creat. Poate fara sa-si dea seama, va amana momentul intoarcerii acasa sau soseste (desi iubeste persoana care il asteapta) manifestand o iritare inexplicabila.

Si jocul poate continua prin cearta, acuzatii, indiferenta, regrete. Si asa unii se imbata, altii se refugiaza la alte femei.

Cand oamenii devin constienti de REALITATE jocurile inconstiente si murdare inceteaza. Partenerii devin constienti de frumusetea vietii si au controlul asupra starilor de spirit.Devin Creatori…

De unde ne luam energia fara sa ii „vampirizam” pe cei din jur?

Fiecare om se naste cu rezerve suficiente de energie pentru a trai. Daca uneori insa ne permitem luxul de a o risipi in conflicte, emotii sau ganduri negative, ce ne pun pe minus, atunci trebuie sa invatam sa generam la loc energia de care avem nevoie. Sunt cateva solutii in acest sens:

– rugaciunea, meditatia – rugaciunile de multumire au rezultate. Oamenii sunt invatati sa ceara ceva prin rugaciune. Cand cerem ceva prin rugaciune punem de fapt in evidenta ceea ce nu avem. Si cream conditii sa primim tot mai putin.

Cand cerem ceva consideram ca meritam mai mult si il judecam pe Dumnezeu de ce nu ne-a dat. Universul este astfel conceput ca nu primim niciodata mai putin decat meritam.

– bucuria: este o sursa uriasa de energie – rasul, seninatatea, multumirea calma a propriei vieti ne ofera in permanenta vitalitate.

– exuberanta, minunarea, incantarea si incitarea pe care le aduc intalnirile frumoase, proiectele care ne inspira, evenimentele ce ne anima

– iubirea: cea mai pura, mai inalta si complexa forma de energie, cu puterea cea mai mare de a crea – vorbim aici de iubirea neconditioanata, care este si singura forma de iubire autentica…

– generozitatea: actul daruirii, al comuniunii create de oferire, ne rasplateste instantaneu (prin bucuria celui ce primeste) primim energia pe care am dat-o si ceva in plus datorita fericirii pe care am generat-o!

Aici se arata cat de important este sa multumim cand am fost ajutati si de asemenea sa ajutam atunci cand persoana si-a formulat dorinta de a primi ajutor (verbal sau in alta forma) altfel nu se genereaza o reactie autentica de recunostinta; recunostinta nefiind utila orgoliului donatorului ci smereniei demne a celui ce primeste.

Prin structura lor sufleteasca, oamenii sint predispusi la schimburi energetice: “Energiile se schimba intre oameni atunci cind ei pornesc o discutie dar chiar si fara comunicare, stind la o distanta de ordinul metrilor.”

De obicei, transferul se face inconstient dar poate fi controlat sau oprit prin autosugestie sau inchizind circuitele degetelor de la miini si picioare (incrucisandu-le).

Dar exista si schimburi violente. Unii oameni “vampirizeaza” involuntar pe cei deschisi la suflet, darnici, intr-un timp foarte scurt, chiar si daca ii desparte un perete.

“Senzatiile percepute de acceptator pot fi o stare generala de bine, de usurare a durerilor, incalzire, cascat, furnicaturi, limpezirea mintii. Donatorul simte incalzire asociata cu stari neplacute in diferite zone ale corpului, durere, furnicaturi in picioare sau maini, senzatie de rece in picioare, greata si golire a plexului solar, somnolenta, senzatie de nisip in ochi, irascibilitate, tuse repetata.

Acest schimb de energie incepe de la corpurile subtile spre circuitul intern – corp fizic. Schimbul trebuie intrerupt cind se ajunge la durere in zona rinichilor, unde este sediul energiei ancestrale, dozata la nastere pentru intreaga viata.

Uneori, organismul dezechilibrat nu reuseste sa mobilizeze propria energie si sa acopere minusul de energie dintr-un organ cu excesul de energie din altul, omul in cauza luind energie de la un semen de-al sau.

Necorectarea dezechilibrului va conduce la un comportament energetic reflex, mai dificil de rezolvat”.

Schimb de energie, spune dl Balan, este si fenomenul “deochiului”. Acesta se poate explica prin trecerea unei energii de calitate inferioara spre aura copilului mai putin protejat (in general spre cei cu aparare slabita) in momentele de uimire, mirare, cind este deschisa poarta spre subconstient, moment in care energiile devin mobile.

Ascultarea necazurilor cuiva predispune, in schimb, la curatirea aurei persoanei care se destainuie pe seama nivelului vibratoriu al celui care asculta: “Acest lucru se simte la spovedanie. Dupa marturisire la preot, oamenii simt ca li s-a luat ceva de pe suflet si au o stare de bine.

In acest caz, stratul sapte (aflat la exterior) din aura celui care asculta – preotul – din auriu devine auriu cu pete bleumarin sau bleumarin cu pete aurii.

De asemenea, prin rugaciunile unui preot cu har se usureaza si unele blesteme cazute pe unii oameni, parte din necuratenie fiind purificata trecind prin inima celui care se roaga, unde filtrul este sentimentul de iubire neconditionata”.

Schimburile de energie intre oameni sau intre om si mediu sint inevitabile si necesare. Spre deosebire de cele involuntare, in transferurile constientizate, autoprotectia nu este cea mai buna solutie, pentru ca ea ar putea conduce, treptat, la izolare de ceilalti oameni si chiar de mediu.

In unele situatii dam, iar in altele primim energie, fie ca aceasta este “buna” sau “rea”.

Important, spune dl Balan, este sa cultivam aceasta energie prin dragostea fata de natura si fata de semenii nostri.”

Calea de a pune capat tuturor conflictelor este o cale interioara. Cand se asterne pacea in interior nimic din exterior nu o poate perturba. Nici cea mai puternica furtuna nu poate afecta viata din profunzimile oceanului. Agitatia este la periferie.

Daca traiesti la periferie starea ta de spirit este la cheremul vanturilor care vin din toate partile.

Ce inseamna sa traiesti la periferie? Sa crezi ca fericirea si bucuria iti vine din afara : din bani, masini, case, functii, partener de viata, etc.

Ar insemna ca Dumnezeu sa dea acces la comori numai unora. Coboara in profunzime si acolo vei gasi esenta vietii: bucuria, pacea, iubirea adevarata, iertarea, implinirea, etc. “O viata necercetata nu merita traita”, spunea Seneca.

Inteleptii nici nu o numesc viata, o numesc somn. Cand Tu nu traiesti Viata, nu ai control asupra a ceea ce traiesti, Viata te traieste pe tine. Esti la cheremul ei.

Acest material aduce o perspectiva diferita asupra relatiilor inter-umane si are darul de a ne trezi pentru a intelege modul subtil in care acestea functioneaza de fapt.

Solutia nu este sa fugim din calea “agresorilor” ci sa constientizam ca suntem fiinte de Lumina, sa ne bucuram ca ne putem primi energia necesara, sa multumim Tatalui si sa trimitem ganduri de bine spre toti ceilalti pe ideea faca-se voia ta Doamne.

Cand suntem in mijlocul unei situatii din cele prezentate mai sus, sa constientizam cum vine o ploaie de Lumina si Iubire care trece prin tot corpul, ca niste lasere, ne protejeaza, ne curata, ne vindeca, ne inalta si se duce ca bine si spre cei din jur.

Energia IUBIRII si LUMINII, natura Creatorului, nu intra in conflict cu nimeni si cu nimic. Ea purifica tot, curata tot, vindeca tot, inalta tot.

Un An Nou cu lumina si iubire!

Iata si categoriile de vampiri sociali depistati de un sociolog (vampirii neputinţei, ai invidiei, ai greselii, ai conflictelor, ai “binelui”, ai arogantei, ai victimizarii lipitoare).

VAMPIRI SOCIALI

Cum sa recunosti si sa te feresti de cele 7 tipuri de vampiri sociali?

Vampirii sociali sunt peste tot, uneori sunt deghizați chiar in prieteni. Ce fac vampirii de obicei? Lasa fara energie si fara sange victimele. De obicei acestia actioneaza pentru a-si transforma victimele tot in vampiri asemenea lor.

Vampirii, asa cum ii stim din povesti, din mituri sau din filme seamana foarte mult cu vampirii sociali din zilele noastre, numai ca cei din zilele noastre sunt cu mult mai multi si actioneaza mult mai rafinat.

Daca vampirii mitici sugeau sangele victimelor pana cand victimele ramaneau fara vlaga si se transformau apoi in vampiri, vampirii moderni, vampirii de astazi isi secatuiesc victimele de energie.

Energia este un dar pretios oferit omului. Energia ne ajuta sa actionam, sa ne bucuram, sa muncim, săamergem, sa avem rezultate, sa iubim, sa scriem, sa invatam, sa ne ajutam semenii, sa ne ajutam pe noi, sa zambim, etc.

Energia ne da ocazia sa facem tot ce-i placut si bine pentru noi si semenii nostri.

Acest subiect nu este unul comod pentru ca poate deja intuiti ce sunt de fapt vampirii sociali si poate cineva apropiat voua sau chiar dumneavoastra ati putea fi uneori, insa nu-i niciodata tarziu sa va oferiti ocazia de a deveni mai buni.

Acest articol va fi ins util in primul rand oamenilor care vor sa identifice vampirii sociali din jur si sa se fereasca de ei. Mai departe voi face o descriere a acestora si o clasificare pentru a fi mai eficienti in lupta cu ei, urmand ca apoi sa dau cateva indicatii despre cum ne putem feri de ei.

1.Vampirul neputinței

Acest vampir social suge energia celor din jur spunandu-le ca nu or sa reuseasca niciodata. Daca intalneste un om care si-a propus sa realizeze ceva face tot posibilul pentru a-l seca de energie. Ii repeta la nesfarsit ca nu va reusi niciodata, ca este prea greu, ca este imposibil sau ca este nerealist.

Va incerca sa-l convinga pe toate caile ca traieste cu capul in nori, ca nu este racordat la realitate. Asemenea vampirilor acesta incearca sa-si convinga victima sa devina una asemenea lui, adica o persoana lipsita de energie si de incredere in fortele proprii. Vedem asadar cat de rafinat actioneaza acest vampir.

Recunoastem rapid acest vampir intrucat nu a realizat mai nimic niciodata si ca urmare nu permite celor din jurul lor sa realizeze ceva fie ca este vorba de viata personala, fie ca este vorba de viata profesionala.

2.Vampirul invidiei

Acest vampir ataca acei oameni care au deja realizari. El incearca sa-i convinga pe cei care au realizat ceva ca este cu totul intamplator, puteau sa esueze la fel de bine. El spune fie ca au realizat pe cai necinstite fie ca au avut un noroc care nu va tine mult.

Acesti vampiri invidiaza oamenii care au un mic business sau unul mare, ii invidiaza pe cei care au acumulat ceva material, ajungandu-se pana la invidii mai rafinate cum ar fi: invidiaza familiile care sunt fericite, care au copii fericiti.

Acesti vampiri sociali cufundati in nimicinicia lor invidiaza tot ce este bun in lume. Asemenea vampirilor neputintei nici ei nu reusesc sa aiba nimic bun in viata din simplul motiv ca aceste ganduri negative nu vor atrage nimic bun in viata lor.

Cu cat vor gandi mai murdar cu atat viata lor va fi mai murdara. Este o lege simpla care functioneaza in tot universul. Primesti ceea ce oferi! Ei vor oferi doar invidie si gelozie, vor fi permanent nefericiti si au un scop precis in a ataca semenii si prietenii lor care au succes si sunt fericiti.

Ei incearca sa intre in viata lor sa distruga tot ce este bun iar daca nu reusesc incearca in cercul lor social sa faca acest lucru. Izolat, acestia au si reusite, lucru care-i motiveaza sa continue demersul lor absurd.

3.Vampirul greșelii

Acest vampir sta la panda zile, luni, saptamani in sir pandind greseli. Pe acest vampir il vom intalni la tot pasul, la serviciu, in familii, in diferite cercuri sociale. Vei recunoaste usor acest vampir intrucat vei observa ca este fericit cand gaseste victime care au facut greseli.

Atunci actioneaza cu brutalitate avand an acelasi timp o licarire ciudata in priviri bucuros ca in sfarsit ai gresit. Imediat ce identifica o greseala ei sar asupra victimei secatuind-o de energie. Ei extrapoleaza greseala reducand sensul vietii persoanei in cauza la greseala respectiva.

Acest vampir are avantajul ca poate identifica concret o problema. Scopul acestui vampir este de a distruge increderea in sine a persoanei si de a arata celor din jur acest caz . Cu cat va identifica mai multe victime cu atat se va hrani mai mult si va deveni mai puternic.

Acesta suge energia victimelor mergand pana la a distruge o cariera sau o viata personala. La fel ca si ceilalti vampiri incearca sa castige adepti din randul victimelor. De obicei pe acesti vampiri ii vei reunoaste usor pentru ca nu incearca sa faca nimic deosebit cu viata lor.

Teama de a gresi este atat de mare pentru ei ca vor accepta sa faca numai acele lucruri care presupun un grad de risc foarte scazut. Uneori acesti vampiri merg pana acolo si creeaza un mediu in care victimele pot sa greseasca, intr-un anumit fel de a spune, ei intind capcane.

4.Vampirul conflictelor

In acest caz avem de-a face cu un vampir rafinat. In forma lui cea mai simpla el intra in conflict cu diferiti oameni secatuindu-i de energie. Forma periculoasa a acestor vampiri sociali este devastatoare cand genereaza conflicte intre oameni.

El dezvolta strategii prin care reuseste sa puna doua persoane in conflict sau doua grupuri. Merge oarecum si dupa principiul dezbina si stapaneste. Pe parcurs va interveni discret in conflict, ajutand fiecare parte.

Scopul lui nu este sa castige o anumita parte, ci sa genereze acel conflict imens care va reusi sa devasteze ambele parti. Uneori dupa ce a provocat conflictul incearca sa joace rolul salvatorului incercand sa medieze conflictul intre cele doua parți, cand de fapt scopul lui real este sa se asigure ca acel conflict va continua pana la final.

Acesti vampiri vor deveni mai puternici pe masura ce genereaza mai multe conflicte. Uneori generand un conflict urmaresc atingerea unui scop mai egoist pentru ei (acumulare materiala, avansare in cariera, etc).

5.Vampirul Binelui

Aceasta specie de vampiri este destul de greu de identificat. Ei joaca rolul salvatorilor de obicei si se deosebesc cu greu de salvatorii autentici. Acesti vampiri simuleaza ca doresc binele semenilor sau al societatii cand de fapt aceasta atitudine o folosesc doar pentru a deschide usi.

Acestia sunt un fel de diavoli care umbla cu icoane in mana. Acesti vampiri sunt cei care lucreaza cu o agenda ascunsa, au planuri bine puse la punct, efectele fiind cu atat mai devastatoare cu cat apar mai tarziu.

Acesti vampiri nu au o inima cu adevarat curata ei cautand victime inocente cu ajutorul carora sa-si puna planul in aplicare. Cand intalnesti un salvator incearca  sa gandesti mai mult in perspectiva, sa vezi care sunt consecintele actiunilor propuse peste un an sau mai mult, cere detalii si cerceteaza aspecte in aparentă neimportante.

In plus, poti verfica informatiile prezentate de acestia pentru a te asigura daca ai de-a face cu un salvator autentic sau cu un vampir deghizat.

6.Vampirul Aroganței

Aceasta specie de vampiri sociali se considera atotstiutori. Ei minimizeaza orice efort, se considera superiori si au un sentiment placut cand cei din jurul lor se simt tristi, neplacuti sau neputinciosi.

Vampirul arogantei pretinde ca are toate raspunsurile din lume, singurele opinii adevarate fiind ale lui. El este centrul universului! Ii lipseste masura, respectul si bunul simt. Seaca de energie pe cei din jurul lui prin atitudinea sa, prin minimizarea oricarui efort depus de cei din jur, nimic nefiindu-i pe plac. In esenta acest vampir isi ascunde slabiciunile si neputinta.

7.Vampirul victimizării

Aceasta este o specie de vampiri rafinati. Ei cauta atentie permanent si se victimizeaza. Ei vor sa se inconjoare de salvatori, insa nu vor permite nimanui sa-i salveze cu adevarat pentru ca rolul de victima este unul pe care-l vor juca toata viata in unele cazuri. Acesti vampiri acuza societatea, acuza colegii sau partenerii de viata de situatia in care se afla .

Acestia se plang in permanenta dand vina pe soarta pentru situatia in care se afla. Dand vina pe soarta ei au scuza de a nu iesi din aceasta situatie. Ei strang continuu dovezi ca sunt victime. Ei isi sug de energie potentialii salvatori, scopul lor fiind acela de a strange adepti.

Vampirii victimizarii nu se simt responsabili de situatia in care se afla si asemenea vampirilor invidiei vor incerca sa distruga armonia acolo unde o identifica. Ei joaca rolul de victima nu doar in cercuri sociale, ei intervin chiar la serviciu sau in cupluri fericite.

Sunt fericiti daca fac parte dintr-o drama unde joaca rolul principal. La cel mai mic semn ca pot fi salvati fug si isi cauta alt salvator. Cersesc o fericire si o atentie care nu folosesc la nimic, nici pentru ei nici pentru altii, doar seaca de energie victimele.

Acesti vampiri sociali sunt deosebit de periculosi întrucat apeleaza la ce-i mai bun in oameni si anume dorinta acestora de a ajuta. Aceste victime sunt fericite daca gasesc foarte multi salvatori si cu cat va avea mai multi cu atat va crede mai mult ca este intr-adevar o victima.

CUM NE APARAM?

S-ar putea expune solutii separate pentru fiecare specie, in esenta toate au un numitor comun. Acesti vampiri sug energia celor din jur, intind capcane si cauta sa converteasca alti oameni.

Fiecare dintre acesti vampiri a facut din stilul sau un mod de viata, o credinta de nestramutat. Modul lor de a fi si de a actiona ascunde lipsa unor valori, a unor slabiciuni si semnele unei neputinte de a se racorda social. Aceste specii de vampiri sociali pot fi rezultatul unui dezechilibru emotional sau a unor tulburari comportamentale.

Vampiri sociali sau energetici cum mai sunt numiti, au devenit astfel ca urmare a convertirii lor de către alti vampiri.

Ca de orice lucru de care dorim sa ne aparam este nevoie in primul rand sa recunoastem pericolul. Sa identificam corect atunci cand avem de-a face cu un vampir social si sa nu reactionam imediat.

Atentie, acesti vampiri nu se vor multumi sa va retrageti, va vor urmari pana intrati in acord cu ei. Prin urmare pasii apararii sunt urmatorii:

1.Identificam corect vampirul cu care avem de-a face.

2.Nu reacționăm imediat.

3.Incercam o retragere eleganta (de preferat sa ne retragem cu mult inainte de a ne prinde în jocul lor).

4.Daca suntem totusi prinsi in jocul acestor vampiri sociali este inutil sa incercam sa ne luptam cu ei. Trebuie numai sa ducem o lupta cu noi pentru a ne pastra cumpatul, valorile si directiile de actiune stabilite initial si sa iesim din joc pe cat posibil de repede.

5.Limiteaza pe cat posibil timpul petrecut cu acesti vampiri.

6.Construiește-ti o aura si imagineaza-ti ca nimic nu poate trece prin ea. Nimic rau nu va intra la fel cum nimic pozitiv din ceea ce ai nu va iesi. Vizualizeaza aceasta aura, zambeste si fi optimist. Este un remediu bun care va indeparta vampirii.

7. Poți incerca folosindu-te de respiratie, atunci cand un asemenea vampir se napustește asupra ta sa-ti suga energia. Inspira profund de 5-6 ori, gandeste-te la lucrurile cu adevarat importante pentru tine si fii fericit/a ca nu te-a prins in capcana.

8.Nu-i contrazice dar nici nu te pune de acord cu ei. Incearca sa adopti o pozitie neutra pe cat posibil. Este cea mai sigura atitudine care va bloca vampirul social sa devina extrem de violent.

9.Pastreaza distanta fata de acesti vampiri, de cel putin cativa metri, nu-i lasa sa intre in spatiul tau intim. Nu le face favoruri dar nici nu incerca sa-i distrugi. Incercand sa te lupti cu ei, acestia vor deveni mai puternici.

10.Dezvolta-te, perfectioneaza-te si crezi in puterile tale si in potentialul celor din jurul tau. Doresc sa mentionez ca sunt aspecte negative si aspecte pozitive in comportamentul acestor vampiri.

Poate sunt si victime reale sau critici pertinenti de exemplu. Problema apare cand acestea sunt puse in slujba raului si vampirii devin tot mai rai, tot mai agresivi, tot mai nimicitori cu semenii lor.

Aceste specii de vampiri nu apar neaparat doar prin formele enuntate, pot fi si combinatii intre doua sau mai multe tipuri de vampiri sau alte tipologii la care eu nu m-am gandit. Acesti vampiri sociali pot fi salvati, cu greu insa. Necesita timp, perseverenta, diplomatie si rabdare. Poate in viitor voi expune si metode de convertire a acestor vampiri in oameni.

Ce faci daca esti unul din acesti vampiri?

Ai varianta de a continua convins fiind ca nu vei aduce nimic bun in viata ta sau poate vei constientiza ca poti si meriti mai mult!

Poti sa iubesti, sa ierti, sa zambesti, sa-ti faci un rost in viata. Solutii exista, sunt mai aproape decat iti inchipui.

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s