Pamela Kribbe

Duminica 11 Iulie 2010

Dragi prieteni,

Sunt Maria, mama lui Iisus. Sunt aici pentru a veni la voi si a va aduce  aspectul feminin al energiei  Christice. Acesta este imperios necesar pentru majoritatea dintre voi chiar acum. Voi  treceti  printr-un profund proces de transformare.

Exista un grup mare de Lucratori pe Pamant, chiar acum, si s-au trezit in parte, partial si-au adus aminte cine sunt. De fapt, se pot  distinge trei grupe de Lucratori in Lumina sau trei etape în care acestea se pot afla in acest proces de transformare.

Primul grup de lucratori in lumina nu s-a trezit inca. Ei nu isi dau seama inca cine sunt si se simt foarte singuri si pierduti din cauza asta. Ei simt diferit, da, ei simt ca ei nu sunt corespunzatori in societatea umana.

Ei se simt singuri si instrainati de societate. Aceste persoane sufera. Ele cred ca sunt in esec. Adesea ele sunt foarte sensibile. Ei sunt visatori ca toti cei ca voi: visand  o alta lume, chiar reamintindu- si de ea, din adancul sufletului lor, dar fiind in  imposibilitatea de a conecta visul cu realitatea de zi cu zi. Astfel incat ei  se retrag si  traiesc in lumea lor interioara. Pentru ca lumina lor nu radiaza spre exterior, se simt nefericiti si chiar sufocati.

Apoi, exista un alt grup de Lumina, care incep sa-si aminteasca cine sunt. Incet ei si-au amintit puterea lor adevarata, faptul ca sunt intr-adevar ingeri care s-au incarnat intr-un corp uman pentru a aduce lumina pe pamant. De aceasta lumina este atat de multa nevoie acum.

De indata ce iti dai seama ca esti un suflet etern, nu mai esti legat de domeniul material, tu  castigi in putere. Poate simti ca  esti inca diferit, un spectator, dar acum te simti conectat la o alta lume, o lume a frumusetii si a armoniei.

Aceasta este casa ta, lumea de unde vii cu adevarat . Daca stii aceasta, tu nu te vei mai simti mult timp singur . Astazi dorim sa va reamintim de energia de acasa.

Cele despre care vorbesc in acest mesaj, oamenii care vor auzi acest mesaj, fac parte din grupul de Lucratori care s-au trezit, care s-au  conectat deja la adevaratul lor  sine, sufletul lor.

Ei stiu ca sunt aici pentru un motiv, ei stiu ca sunt aici pentru a face o diferenta  pe Pamant. Va  binecuvantam pentru aceasta intentie, aceasta dorinta de a aduce lumina pe Pamant si stim cat de dificil este sa fiti adevarati fata de sinele  vostru, in mijlocul unei realitati care pare ostila fata de tipul de energie pe care o aduceti  aici.

Exista inca un alt grup de Lucratori in Lumina, un al treilea grup. Noi poate il numim ” Lucratori in lumina seniori”. Acestia sunt cei care au fost în procesul de trezire pentru o lunga perioada de timp. Ei au lucrat cu ei insisi de ani de zile, cateva decenii chiar si au trecut prin mai multe etape diferite de transformare interioara.

Ei stiu cum este de a te schimba la nivel interior, sa devii constient de sarcinile profunde emotionale si convingerile negative. Ei au experimentat  cum este sa realizezi  vechea identitate  pentru a o elibera  si sa se deschida spre ceva nou, mai aproape de adevarata lor natura.

Multi dintre voi care au auzit sau citit acest mesaj fac parte din acest al treilea grup de Lucratori  in Lumina. Va simtiti foarte batrani in interior. Ati trecut prin foarte multe, atat in aceasta viata cat si in  multe altele precedente. In ochii nostri, sunteti respectati pentru curajul vostru si profunzimea  intelepciunii.

Sunteti comorile de pe Pamant, chiar daca va simtiti batrani si obositi. Voi sunteti  cei despre  care vorbim in particular.

In viata voastra ati prelucrat mult nivelul emotional. Ati permis fricii si altor emotii dificile sa vina la suprafata constiintei voastre pentru a fi privite in ochi si, astfel, pentru a fi eliberate. Ati avut experiente spirituale pe calea voastra, senzatii de fericire in care ati fuzionat  in unitate cu Tot-Ceea-Ce-Este.

Multi dintre voi au inceput deja sa lucreze in viata ca sa fie profesori si vindecatori pentru altii pe calea lor spirituală. Sunteti in viata voastra de zi cu zi practicanti ai muncii cu lumina pe care ati intentionat sa o faceti ca suflet.

Astazi ma adresez voua celor care sunt in acest al treilea grup de Lucratori şi ma refer, de asemenea, la voi, cei care sunt in al doilea grup. Nu este o linie de demarcatie fixa intre cele doua grupuri, exista o dezvoltare progresiva, de la una la alta.

Nu exista nici un motiv de meditat din care grup faceti parte. Nu suntem administratori de  grade aici. Cel mai important lucru este sa va recunoasteti  pe voi insiva ca unii care sunt angajati cu  inima si sufletul in acest proces de crestere interioara. Adica de a explica tuturor celor din jurul vostru de ce acest proces de trezire poate parea atat de dificil uneori.

Vedeti voi, cresterea spirituala sau evolutia nu continua intr-un mod liniar. Nu este ca si o scara pe care sa urci pas cu pas. Cresterea si evolutia apar in cicluri. Luati, de exemplu, ciclul de zi si de noapte.

In timpul noptii te scufunzi in subconstientul tau. Intunericul relativ al  subconstientului se prezinta ca visele care te scot din obisnuit, din ceea ce este cunoscut de tine. Prin urmare, iti permite sa mergi in adanc si sa descoperi sentimente si emotii in interior care nu se arata cu usurinta in timpul orelor de veghe.

In timpul zilei, tu aduni experiente la care  participi in realitatea de pe Pamant. Noaptea te atrage in interior si te ajuta sa te confrunti cu energii emotionale de care  nu ai fost constient in timpul zilei.

Ciclul de zi si de noapte iti permite sa integrezi experientele pe un nivel mai adanc decat mintea. Este o crestere care apare din cauza acestei alternante, chiar daca nu iti aduci  aminte de visele tale. Aceasta crestere are loc intotdeauna prin repetarea  ciclurilor si este la fel cu cresterea spirituala.

Tu cel caruia ii vorbesc, stii ce inseamna de a merge in interior, la vechea adresa de durere emotionala si frica si de a o elibera. Stii cum este sa fii scufundat  in vechea durere si sa simti bucuria de a te elibera, senzatia de mai multa  libertate si putere  dupa aceea. Tu celui care ii vorbesc  esti avansat; ai progresat mult, dar totusi, chiar si asa, dupa zi vine noapte. Noi straturi ale inconstientului doresc sa fie vazute, abordate si eliberate. In acest moment, multi dintre voi sunt in mijlocul noptii “intunecate”, care cheama la suprafata un strat foarte adanc de teama care doreste sa fie vazut in lumina zilei. Ea vrea să fie eliberata pentru ca tu sa aprinzi  lumina ta asupra lumii mai stralucitoare si pasnice.

In viata ta, tu esti  influentat de cicluri personale de dezvoltare, in functie de varsta, sex si acordurile sufletului. Esti cu toate acestea, de asemenea, influentat de curentii de energie mai largi care au de a face cu procese ca Pamantul si umanitatea, ca intreg care sunt implicate in ele.

Exista curenti de energie la locul de munca in aceasta perioada care propulseaza energiile vechi si intunecate la suprafata intr-un ritm care poate parea implacabil in cazul in care nu ai incredere in proces. Umanitatea ca un intreg nu este pregatita pentru eliberarea energiei vechi care acum iese la suprafata. Majoritatea oamenilor nu stiu cum sa se ocupe de durerea profunda emotionala si energia distructiva care pot rezulta din ea. Sunteti adepti la asta. Totusi, aceasta ar putea sa va copleseasca, de asemenea. Poate  te simti scufundat in straturi personale  care par extrem de greu de stapanit si straine pentru tine. Poti sa pari ca devii nebun. Poate  ai crezut ca te-ai ocupat deja de majoritatea problemelor care au fost pe felia ta in aceasta viata iar acum un alt  strat de frica sau de intuneric trage la usa ta, unde nu te-ai asteptat. Poate te simti indignat de asta, simti ca ai prelucrat suficient si esti gata pentru a trece la o viata mai usoara. Aceasta noua groapa de intuneric poate parea prea greu pentru a-i  face fata.

Eu sunt aici, astazi, sa-ti spun sa nu-ti  pierzi  inima si pentru a-ti pastra credinta in calatoria ta. Esti acum intrat intr-un stadiu de dezvoltare in care nu mai poti controla cresterea ta. Zona de expansiune a constiintei pe care aţi introdus-o  este despre predare si a lasa sa plece . Nu este vorba despre a face anumite exercitii sau modele vizuale, în urma unui anumit regim alimentar sau sa urmezi orice disciplina  prin care tu cauti sa controlezi viata. Este imposibil de a controla valul imens de energie care acum vrea sa curga prin fiinta ta.

Sufletul tau vrea sa te ridici pana la acest flux de energie deoarece este constient ca este un flux bun. Cu toate acestea, personalitatea umana nu este capabila sa vada unde te duce. Mintea umana nu poate intelege unde se indreapta fluxul sufletului, deci, prin urmare, se poate simti disperata si in dezacord cu intuitia ta, pasiunea ta si a sensului general de directie. Daca acest lucru este cum  simti tu, te rugam sa stii ca tu nu faci nimic gresit. Acest sentiment de dezorientare si haos este mereu acolo, atunci cand esti pe cale de a face un nou început. Intr-adevar noile inceputuri sunt intotdeauna precedate de o perioada de haos si criza. Noul nu poate intra inainte ca vechiul sa se prabuseasca. Ai crezut ca ai lasat deja sa plece atat de mult si acum trebuie sa dai drumul chiar mai mult.

Te rugam sa fii constient ca asta este un proces semnificativ chiar daca nu pare asa. Incearca sa ramai intr-un spatiu de incredere si de predare pentru ca asa te aliniezi pe tine insuti cu fluxul sufletului tau si faci calatoria un pic mai usoara  pentru tine.

Voi sunteti profesori. Voi aduceti noua energie pe Pamant, chiar acum, chiar daca va simtiti in intuneric, chiar daca va simtiti jos, deprimati si nu aveti o idee despre unde va duceti. Faceti lucrul cu lumina pentru care  ati venit. Lucrul cu lumina  de multe ori inseamna ca voi calatoriti  in noapte, in cele mai intunecate colturi ale sufletului vostru, fara a stii  ce se va intampla.

Calatoriti  prin intuneric, fara ghidare sau o harta care sa va conduca. Sunteti aruncati in intuneric si tot ce puteti face este sa va predati experientei si  increderii pe care le veti primi prin ea si aceasta va avea sens.

De indata ce iesiti din intuneric inapoi in lumina zilei, din nou, veti  intelege sensul calatoriei dumneavoastra, nu doar cu mintea, ci cu inima. Intotdeauna,  intunericul detine o comoara pentru voi. Emotiile intunecate sunt parti ascunse din voi care doresc sa se reuneasca cu voi. Negativitatea pe care o intalniti in voi este o parte din energia voastra care s-a blocat, care nu s-a  putut deplasa pentru o lunga perioada de timp.

Va rugam sa intelegeti ca si  suflet ca ati avut multe, multe vieti, in diferite locuri pe Pamant precum si in alte parti din univers. Acum, ca ciclul de vieti de pe Pamant se apropie de finalizare, partile cele mai pline de angoase ale sufletului  vostru care s-au blocat in vieti foarte diferite, vin la voi in era prezenta pentru eliberare şi eliminare.

De multe ori nu intelegeti de unde provin toate traumele emotionale. Dar in final este intotdeauna vorba despre acelasi lucru. Este vorba despre teama care doreste sa fie abordata prin voi. Teama vrea să fie privita in ochi si doreste sa fie salutata. Este o parte din voi si o parte intr-adevar valabila. Frica este o parte din jocul  dualitatii pe care voi il jucati  in acest colt al universului.

Daca ati putea doar sa fiti, daca nu v-ar fi frica de frica voastra, ati vedea ca aceasta este inofensiva. Asta poate parea un lucru ciudat, pentru ca frica poate fi atat de profunda ca sa o poti smulge. Dar frica este inofensiva. Este nevinovata ca un copil. Frica este pur si simplu un raspuns la necunoscut. Daca un copil se confrunta cu ceva ce nu stie inca, de multe ori reactioneaza cu frica: trebuie sa se obisnuiasca cu noul. Trebuie sa-l exploreze, sa fie confortabil cu el si sa anvete sa aiba incredere. Frica este nevinovata intr-adevar, este destul de usor de inteles sa nu se simta ca acasa in direct cu ceea ce nu stii inca. Nu e nimic in neregula cu frica. Cu toate acestea, daca plasezi judecata asupra ei, daca te simti inconfortabil cu frica si o respingi, atunci acest lucru devine un lucru mare intunecat, un demon care te terorizeaza si te paralizeaza impotriva vointei tale. Nu-ti fie frica de dusmanul tau pentru ca atunci il transformi  intr-o putere întunecata si straina. Frica in sine nu este întuneric. Este pur si simplu raspunsul emotional la  sentimentul perturbat de ceva nou si diferit.

Dragi prieten, sunteti intelepti. Din cel mai profund miez, unde voi  sunteti Spirit, unde sunteti lumina stralucitoare, eterna şi minunata, ajungeti la teama care este in voi. Sunteti mult mai mari si mai puternici decat teama voastra. Puteti ajunge la ea, ca si cum ati fi cu un copil si spuneti-i ca este în siguranta cu voi, ca voi nu va temeti, ca nu va temeti de frica voastra. Nu incercati sa scapati de ea pentru ca intentia de a elimina frica detine judecata in ea. Partea speriata din voi va produce mai multa infricosare daca va luati la lupta cu ea, pentru ca atunci acesta devine mesajul, ca aceasta nu este buna si ca este nedemna.

Va rugam sa inţelegeti ca teama este un element necesar in univers. In caz contrar, nu ar fi posibil sa explorati si sa experimentati ceva nou. Frica marcheaza limita dintre ceea ce va face sa va simtiti in siguranta si familiar pentru voi si ce nu. Dincolo de aceasta frontiera este ceva nou pe care nu il intelegeti  inca sau nu aveti inca experienta.

Daca ati putea privi frica in acest mod, ati elibera judecata dumneavoastra despre ea si chiar ati deţine potentialul bucuriei pentru ca frica va promite un nou teren de descoperit, un nou loc unde lumina voastra sa straluceasca .

Deci, aveti incredere in frica, lasati-o sa fie lumina voastra! Daca exista o situatie in viata voastra, care da nastere la teama, observati-o. Aprindeti lumina constiinţei pe frica voastra. Teama nu se va dizolva imediat, dar daca nu va uitati la ea ca la o energie inspaimantatoare, va veti relaxa mai mult si, astfel, va veti deschide la posibilitatea ca exista o comoara ascunsa in interiorul fricii.

Stiti, frica va fi mereu acolo, acesta este o parte a creatiei. Chiar daca sunteti foarte evoluat, exista intotdeauna un element de necunoscut care vrea sa fie explorat. Daca acest lucru nu ar fi asa, universul ar stagna si ar pierde vitalitatea si viata. Aceasta ar fi ca si cum locuiti intr-o tara frumoasa, minunata in care va bucurati cu adevarat si cu care rezonati, cu toate acestea, nu este posibil sa iesiti afara din ea, sa mergeti dincolo de granitele sale. Niciodata nu ati fi in masura sa explorati noi teritorii.

Acum, stiu ca voi insiva stiti destul de bine sa realizati ca iubiti sa explorati noul. Sunt  spirite aventuroase, toti cei ca voi. Prin urmare, va rugam sa nu condamnati frica pentru ca in cele din urma, este o parte a partii aventuroase, exploratoare din voi . Frica va arata unde  exista terenuri noi de descoperit. Odata ce ati calatorit pe acest pamant nou care detine o parte de teama, veti experimenta frumusetea si bucuria care depasesc intelegerea dumneavoastra prezenta.

Secretul este: niciodata nu puteti  sa stiti dinainte ce veti descoperi, altfel nu ar fi nou pentru voi.

Deci experienta incantatoare de a se aventura in nou, avand experiente noi tot mai profunde de dragoste, frumusete  si bucurie, poate aparea doar daca acceptati realitatea fricii, care nu este altceva decat realitatea necunoscutului, ceea ce se afla dincolo de orizontul de cunoastere al dumneavoastră si experienta curenta. Spuneti bun venit fricii in interior, chiar dacă  pare irationala si nu stiti cauza. Multa frica vine in voi de la parti foarte vechi ale voastre, alte vieti care sunt mult în urma in timp.

Chiar si ele promit o noua intelegere, ceva ce nu ati descoperit inca. Poate exista o experienta de acolo in care ati fost respinsi violent de care va este frica si nu vreti sa  simtiti. Cu toate acestea, daca nu ar fi frica de experienta, in cazul in care v-ar permite sa simtiti cum este ca sa fiti respinsi violent, lasand  emotia sa iasa la suprafata, voi ati simti compasiune cu voi insiva si ati inţelege de ce anumite lucruri sunt dificile pentru voi de cunoscut .

V-ati ierta  pe voi insiva si nu v-ati mai judeca asa aspru vreodata. Experienta de auto-iertare este  edificatoare. Deci, daca va permiteti sa imbratisati o experienta care pare ingrozitoare din afara, daca treceti prin ea cu incredere si fara nici o judecata, atunci aceasta experienta ar putea deveni una edificatoare, chiar una vesela. S-ar putea permite sa gustati eliberarea si relaxarea care merg cu auto-acceptarea. Acesta este modul flexibil al universului, cat de flexibila este experienta.

Daca va confruntati cu frica in viata voastra, sa stiti ca chiar pe cealalta parte este atat de mult potential pentru a experimenta iubirea, frumusetea si bucuria. Acestea nu este departe. Dupa cum am mentionat, cresterea spirituala nu este un proces linear, in care poti elibera un pic de frica in fiecare pas. Mai degrabă, teama construieste si construieste si atinge apoi un punct culminant, care transforma viata voastra, probabil in criza si va simtiti in imposibilitatea de a mai face un pact cu viasa de zi cu zi.

In acel moment, sunteti confruntati cu frica voastra extrema. Voi nu o mai puteti suprima sau sa treceti peste. Ea  curge prin voi  si voi pierdeti  controlul. Se pare ca in acest moment, voi sunteti infranti. Barajul se sparge si voi nu puteti pastra apa. Acest lucru poate parea dezastruos, dar nu este!

Teama vrea sa rupa portile deschise care v-au inchis, care v-au intemnitat. Teama vrea sa curga prin voi şi daca voi curgeti  cu ea, ea va va duce la o alta realitate, mult mai eliberatoare decat cea in care traiti chiar acum. Deci, daca simtiti ca frica este incontrolabila, daca nu gasiti nici un sens , felicitari! Acest lucru este asa cum vreti sa fie. Aveti dreptate cu privire la pragul noului şi voi sunteti foarte aproape de o descoperire.

Lasa sa fie, lasa teama sa fie, nu lupta. Nu gandi: “Ce am facut gresit? Oare tot ce am facut pe calea mea spirituala a fost în zadar ? De ce ma simt complet pierdut, am gresit?” Acest lucru este palavrageala mintii. Aceasta este mintea încercand de a da sens la ceva care nu poate fi inteles de catre minte. Sufletul tau stie ce face. El vrea ca voi sa  eliberati durerea la un nivel profund si acest lucru se va intampla in cazul in care aveti incredere si nu incercati sa o controlati. Cu cat mai mult va va veti alinia cu sufletul vostru, cu atat mai putin puteţi avea controlul asupra vietii, si stii ce? Acest lucru este atat de eliberator! Sa mearga sa aduca noul, sa aduca  noul in energia frumoasa si rafinata a nereprimatului Tu. Frica este poarta de acces la o versiune mai mareata a voastra, care doreste sa se intrupeze pe Pamant in ziua de azi.

Va cer sa aveti respect pentru  procesele interioare proprii chiar daca par sa va conduca in intuneric, chiar daca toata logica pare ca a disparut. Pastraţi-va intotdeauna deschisa posibilitatea ca voi nu sunteti capabili sa le intelegeti in  starea actuala a minţii, ca nu aveti nevoie sa intelegeti aceasta si ca sensul acesta va fi dezvaluit mai tarziu. Deschideti-va la realitatea mai mare a sufletului vostru, fiti exploratorul  constiintei care sunteti cu adevarat si care doriti sa fiti!

Am sa va  binecuvantez pentru imbratisarea aventurii de a fi pe Pamant in aceste momente de schimbare si rasturnare. Sunteţi curajosi, sunteti indragostiti de viata, chiar daca va simtiti deprimati si singuri. Daca nu ati fi avut dragostea pentru viata, voi nu ati fi aici, chiar acum.

Suntem aproape de voi. Eu reprezint energia mama a constiintei Christice. Simti-va invaluiti de aceasta. Poate o veti vedea ca pe ceva moale, roz stralucitoare,  jucausa, o energie inca foarte tandra, blanda si moale. Patrunde  in spatiul dvs. de energie, va poate aduce vindecare. Iar prin vindecare nu ma refer la “tinand departe frica voastra”, vreau sa spun este acceptarea, acceptati-o ca pe o usa la alta realitate, o realitate mult mai iubitoare si luminoasa.

Fiti voi insiva, simplu fiti voi insiva. Nu incercaţi sa va schimbati. Sunteti deja perfecti. Sunteti minunati. Noi va vedem si va recunoastem lupta voastra. Avem mult respect si onoare pentru voi. Va rugam sa permiteţi energiei mele sa va reconforteze. Nu vreau sa schimbe ceva in voi. Vreau doar sa va uitati la voi intr-un mod diferit. Chiar si in mijlocul luptei voastre voi sunteti un inger. Voi sunteti frumosi.

Amintiti-va: dupa fiecare noapte, o noua zi va veni. Soarele va straluci din nou. Este inevitabil. Aceasta este viata reluandu-si cursul său natural. La fel, voi nu puteti impiedica noaptea sa cada,  nu puteti impiedica ziua sa vina. Deci, permiteti-va sa treceti prin aceasta miscare si va veti gasi in zorii unei noi splendide zile.

Prin intreprinderea aceastei calatorii  in interiorul vostru, ajutati multi oameni de pe Pamant, care incearca sa gaseasca drumul lor spre libertatea interioara. Voi pavati calea pentru alti Lucratori care sunt in fazele de inceput ale trezirii lor si ei la randul lor vor ajuta oamenii care devin mai sensibili, care doresc sa se deschida realitatii sufletului lor.

Va multumim pentru munca voastra, munca voastra cu lumina pe Pamant chiar acum. Nu  sunteti niciodată singuri. Va intalnim pe partea cealalta, va rugam sa acceptati iubirea noastra. Este cea mai mare bucurie a noastra de a va aminti cine sunteti.

Acest mesaj channel este de asemenea disponibil ca fişier audio. Transcrierea a fost editata în scopul de lizibilitate.

Copyright © Pamela Kribbe – Permisiunea este acordată pentru a copia şi redistribui acest articol, cu condiţia ca link-ul www.jeshua.net sa fie inclus ca sursă şi sa fie distribuit liber.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s